Comunicat de la Ministerul Sanatatii

Miniştrii din România şi Polonia au discutat despre asigurarea continuităţii în aprovizionarea cu unele medicamente, în special oncologice, pentru care nu mai există un interes comercial din partea producătorilor sau distribuitorilor.

La începutul acestei săptămâni, ministrul Sănătăţii, Vasile CEPOI, însoţit de o delegaţie, a efectuat o vizită de lucru în Polonia, la invitaţia omologului său, ministrul polonez al Sănătăţii, Bartosz Arlukowicz.

“Invitaţia a venit ca urmare a discuţiilor bilaterale desfăşurate în cadrul Consiliului Informal al Ministrilor Sănătăţii din Uniunea Europeană, organizat de către preşedinţia cipriotă a Uniunii Europene în perioada luna iulie a.c. Am ridicat atunci problema cu care ne-am confruntat în ultimii ani, cea a lipsei din piaţă a unor medicamente vitale pentru anumite tratamente, generată de cauze diferite, fie pentru că nu există un interes comercial din partea producătorilor sau distribuitorilor, fie din cauza materiei prime care este asigurată de ţări din spaţiul extraeuropean, precum India sau China”, a declarat ministrul Vasile CEPOI.

Ministrii au convenit asupra coordonarii acțiunilor întreprinse pentru a preveni situaţii de acest gen, inclusiv prin lansarea unei plaltforme de avertizare timpurie între autorităţile Statelor Membre pentru deficitul de medicamente la nivel european.
În cadrul întâlnirii, cele doua delegatii au dezbatut si aspecte ale reformei sectorului spitalicesc din cele doua state.
Reuniunea de lucru a inclus si vizitarea Spitalului Central de Urgenta din Varsovia si a Centrului international de Audiologie -World Hearing Center.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.