Managerul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru copii “Marie Curie” a fost demis

Eugen NICOLĂESCU, ministrul Sănătăţii, a luat, astăzi, decizia de a-l demite pe managerul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru copii “Marie Curie”, Gabriel Smarandache.

Ministerul Sănătăţii este preocupat şi nemulţumit de maniera în care s-a desfăşurat activitatea la spitalul de copii Marie Curie. De altfel, şi mass-media a semnalat în numeroase rânduri deficienţe în activitatea unităţii sanitare. Ca urmare, astăzi am decis demiterea managerului pentru management defectuos şi pentru lipsa actului adiţional la contractul de management din 2012”, a declarat ministrul Sănătăţii, Eugen NICOLĂESCU.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că managerul Gabriel Smarandache este, de altfel, singurul manager din România care nu are încheiat un act adiţional la contractul din anul trecut.

Mai mult, managerul nu s-a implicat şi nu a gestionat corespunzător situaţia celor două secţii, cea de chirurgie cardiacă şi cea de ATI neonatologie care, deşi dotate la cheie, sunt încă neutilizate, iar copiii cu afecţiuni şi malformaţii cardio trebuie trataţi în alte centre sau chiar în afara României.

Ministrul Sănătăţii a anunţat, de asemenea, că la solicitarea personalului din spital, domnul Daniel Buzatu a fost numit manager interimar al spitalului Marie Curie. Daniel Buzatu a mai condus această unitate sanitară în perioada 2006-2009.

Ministrul Eugen NICOLĂESCU a mai anunţat că, în această toamnă, va fi lansat un nou proiect împreună echipa Institutului Inimii din Tg Mureş care va opera în secţiile de chirurgie cardiacă de la Marie Curie.

“In urma unei discutii cu Conf.Univ.Dr.Horatiu Suciu de la Tg Mures, chirurg cardiac specializat pentru copii, am convenit ca impreuna cu noul manager de la Marie Curie sa incepem o pregatire a unui numar de 6 asistente la Tg Mureşsi, din luna octombrie anul acesta, o echipa condusa de Conf.Univ. Dr. Horatiu Suciu sa efectueze operatii pe cord la copii la spitalul Marie Curie, cateva zile pe luna”, a mai precizat ministrul Sănătăţii.

Proiectul discutat deja de ministrul Sănătăţii cu profesioniştii de la Tg Mureş este complementar celui pe care Ministerul Sănătăţii îl realizează cu Clinica din Milano.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.