MS scade taxa de participare la Rezidentiat

Ministerul Sănătăţii anunţă că, taxa de participare la concursul de Rezidenţiat pe post şi pe loc în medicină, medicină dentară şi farmacie care va fi organizat în acest an, a fost redusă de la suma iniţial propusă de 500 lei la valoarea de 360 lei/participant.

 

“Pentru acest an, organizatorii concursului au propus Ministerului Sănătăţii o sumă majorată, de 500 lei/participant. În urma sesizărilor primite, dar şi a discuţiilor purtate cu organizatorii şi reprezentanţii studenţilor am stabilit o taxă redusă la valoarea de 360 lei/participant”, au declarat reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

 

o   Cuantumul taxei este stabilit prin Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 994/08.10.2012

 

Reamintim că, în urma consultărilor cu reprezentanţii universităţilor de medicină şi farmacie, concursul de intrare în Rezidenţiat va fi organizat anul acesta în data de  25 noiembrie 2012.

 

La fel ca anul trecut, concursul se va desfăşura, descentralizat, în şase centre universitare din ţară: Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Tg. Mureş, Timişoara şi Craiova,  pentru toate domeniile, respectiv medicină, medicină dentară şi farmacie.

 

Detaliile privind numărul locurilor, al posturilor scoase la concurs, precum şi perioada de înscriere sau condiţiile care trebuie îndeplinite pentru înscrierea în concurs sunt publicate pe pagina oficială de web a Ministerului Sănătăţii, www.ms.ro , secţiunea REZIDENŢIAT,  pagina de webwww.rezidentiat.info,  şi în publicaţia de specialitate VIAŢA MEDICALĂ.

 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.