Proceduri de achizitie la nivel centralizat

În perioada următoare, Ministerul Sănătăţii va demara procedurile de achiziţie la nivel centralizat.

o   Raed ARAFAT, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii a făcut astăzi, 19 februarie 2013, mai multe clarificări privind modul de organizare al achiziţiilor publice centralizate.

“Vrem ca viitoarele achiziţii centralizate pe care Ministerul Sănătăţii le va organiza să se realizeze transparent şi să aducă la buget sume suplimentare din economiile preconizate. Dacă de exemplu, la achiziţionarea stenturilor sau a defibrilatoarelor vom face economii de 10 procente, acest lucru va însemna cu 5-10% mai mulţi pacienţi trataţi,”, a declarat Raed ARAFAT, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Oficialul MS a spus că, în această perioadă, Ministerul Sănătăţii analizează toate posibilităţile de organizare a acestor licitaţii, atât cu Agenţia Naţională de Reglementare a Achiziţiilor Publice, cât şi cu alte instituţii care se ocupă de acest domeniu şi, în curând, vor fi publicate pe site-ul de specialitate www.seap.ro  şi primele anunţuri de participare.

De asemenea, Ministerul Sănătăţii va primi la sfârşitul lunii expertiză din partea specialiştilor în achiziţii din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

În opinia secretarului de stat este mult mai uşor de monitorizat o achiziţie la nivel centralizat decât mii de achiziţii derulate de către unităţile sanitare.

“Vor fi luate în  considerare toate măsurile astfel încât procedurile să nu poate fib locate. Se vor face pachete de produse achiziţionate pe regiuni”, a mai spus Raed ARAFAT. 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.