Reforma in sistemul sanitar

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, l-a invitat miercuri, 24 iulie 2013, pe Primarul General al Capitalei, Prof. Dr. Sorin Oprescu, pentru  a-i prezenta principalele direcţii de reformă în sistemul sanitar.

Printre temele abordate s-au numărat: plata arieratelor din sistemul sanitar, transferarea spitalelor universitare în subordinea universităţilor de medicină, creşterea importanţei medicinii şcolare şi comunitare şi proiectele aflate în lucru în cadrul MS – statutul spitalelor şi salarizarea personalului medical.

 Ministrul Sănătăţii i-a transmis Primarului General al Capitalei că principala preocupare la nivelul instituţiei pe care o conduce o reprezintă echilibrarea componentelor sistemului sanitar. În acest sens, ministrul Sănătăţii a subliniat importanţa creşterii volumului şi calităţii serviciilor medicale acordate în sectorul medicinei de familie şi de ambulator, dar şi importanţa medicinii şcolare şi comunitare pentru sănătatea cetăţenilor.

 În ceea ce priveşte salarizarea personalului medical, ministrul Eugen Nicolăescu i-a precizat domnului Prof. Dr. Sorin Oprescu că proiectul va fi pus în dezbatere publică în perioada imediat următoare, scopul acestuia fiind creşterea salariilor medicilor şi scoaterea acestora din grila bugetară.

Primarul General al Capitalei i-a transmis ministrului Sănătăţii că  sprijină planurile de reformă astfel încât sistemul de sănătate românesc să devină mai atractiv pentru cetăţean şi să se ridice la standarde înalte de calitate. De asemenea, domnul Prof. Dr. Sorin Oprescu a propus introducerea cât mai rapidă a asigurărilor mutuale în beneficiul pacientului.

 Ministrul Sănătăţii şi Primarul General al Capitalei au convenit ca în momentul în care majoritatea proiectelor vor fi aduse în dezbatere publică să mai aibă o întâlnire pentru a discuta pe ultima formă a acestora pentru realizarea unui consens cât mai larg în beneficiul cetăţenilor.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.